Semnele care îți arată că poți avea în față un criminal

Semnele care îți arată că poți avea în față un criminal
Publicat: 09/12/2017, 20:32

„Putem începe prin a puncta existența demonstrată științific a cheilor comportamentale, a programării comportamentale, dar îl putem integra în discuție și pe Martin Edwards, care spunea așa: „trecutul agresorului poate avea partea lui de contribuție la modul de operare folosit într-o crimă. Torey confirma afirmația lui Steadman și spunea că există o mare legătură între simptomele psihice și comportamentul criminal. „Persoanele aflate sub supraveghere suferă de boli mintale, precum schizofrenie, depresie sau tulburare bipolară”. Pentru aripa împăciuitorilor, vom găsi următoarea expresie: Genetica încarcă arma, psihologia țintește, iar evenimentele apasă pe trăgaci””, spune psihologul Radu Leca pentru CSID.

Comportamentul criminal are, la fel ca boala psihică, o sursă, adică este determinat de ceva.

„Cauzele comportamentului criminal? Gelozia (heterosexuală, homosexuală), furia, lacomia, răzbunarea, vanitatea; sunt doar câteva dintre principalele motive publice ce stau la baza comiterii unei crime. Există subiecți ce decid, adică planifică și conștientizează comiterea unei crime.

Planificarea în avans a fiecărui pas se realizează în timp, având ca scop creșterea șanselor de reușită și reducerea riscurilor apărute. Acești subiecți sunt cei care aleg, data, ora, locul, modalitatea comiterii unei crime. Dar există și alți subiecți ce comit crima din furie. Aceștia vor declara în fața procurorului: Am amorât-o din furie, mă enerva atât de tare încât…”” , mai spune Radu Leca.

Alături de aceste două categorii de criminali există și o a treia categorie patologică. Există psihopați pentru care crima este un stil de viață publică, pentru că le oferă mari recompense emoționale, admirație pură și exaltare extremă.

„Cărțile de specialitate ne spun despre psihopatie că este o dereglare mintală sau de personalitate, ce se caracterizează prin comportament antisocial, capacitate redusă de a avea remușcări și control comportamental redus. Ca și celelalte maladii psihiatrice, psihopatia (sociopatia) se prezintă din punct de vedere clinic sub forma unui spectru de manifestări cu variate grade de gravitate sau acceptabilitate socială””, adaugă specialistul.

CITEȘTE CONTINUAREA ÎN CSID

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr...
De ce nu a fost înmormântată Naomi până acum. Noi detalii cutremurătoare
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
“Vreau să fie și el la trei metri cum este fata mea”. Mama tinerei decedate...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Cine va fi succesorul lui Putin?
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Angajări masive în Armată. Condițiile de concurs pentru cele 2.500 de posturi
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Irina Loghin, indignată de modul în care este tratat Florin Piersic: ”Mai mare bătaie de...
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Iată ce salariu primesc angajații din marile restaurante fast-food în România
×